Horoscop de WEEKEND 23-25 IULIE. Experienţe de neuitat!

462

Berbec
Berbecii pot experimenta în afaceri zilele acestea, chiar dacă este weekend. Pe scurt, vă puteţi asuma riscuri, şansele de câştig sunt destul de mari. Căutați o modalitate mai eficientă de a vă efectua cu succes sarcinile și de a învăța de la cei mai experimentaţi. În plus, puteți găsi noroc în crearea unor noi legături de prietenie. Cei care s-au simțit singuri în ultima vreme ar putea să fie mai deschişi şi să iasă la întâlniri romantice.

Taur
Taurii s-ar putea simţi uşor inferiori într-un anumit context. Dacă aveți încredere în puterea voastră și cea a celor apropiați, veți depăși rapid acest complex. Încercați să fiți mai relaxați și să vă bucurați de mediul de confort și de cei dragi. S-ar putea să existe un val de confuzie în sfera socială, o relație apropiată sau stabilitatea unui plan, însă evitați să trageți concluzii pripite. Aveți grijă la gestionarea resurselor.

Gemeni
Gemenii au micul ghinion de a fi în prezenţa cuiva neplăcut zilele acestea, dar nu-i nimic. Dacă puteți găsi grația și puterea de a face față acestei persoane arogante, veți fi recompensat cu o șansă de a demonstra tuturor nu numai că aveţi răbdare, ci că puteţi rezolva cu tact orice tensiune. E posibil să existe niște opinii personale contradictorii, prin urmare evitați deciziile importante momentan.

Rac
Racii ar putea ieşi la cumpărături. Aveţi însă grijă la bugetul vostru şi nu vă avântaţi în cheltuieli nejustificate, doar de dragul de a pune mâna pe anumite lucruri costisitoare. Indicat ar fi să mergeţi alături de cineva drag, astfel ei vă vor ajuta să luaţi deciziile corecte şi veţi ajunge acasă cu un bagaj de cumpărături bine gândit. E posibil să fiți prinși între dorința de a fi activi social și cea de a evita diverse dileme care pot să apară cauzate de dezbaterea diverselor opinii; puneți echilibrul vostru pe primul loc.

Leu
Evită zilele acestea să faci investiţii semnificative. Nu este momentul potrivit să-ţi pui finanţele în pericol. S-ar putea ca dorința de a fi activi în aria socială să se confrunte cu cea de a petrece mai mult timp în mediul intim, motiv pentru care e bine să vă ascultați intuiția. Vă va face bine să vă acordați timpul și spațiul necesar pentru a vă relaxa și a vă elibera de tensiunile acumulate.

Fecioară
Efortul depus pe parcursul săptămânii te face să te resimţi. Dacă ai planuri importante programată zilele acestea, ar fi bine să te trezeşti cu o cană zdravănă cu cafea. Oamenii trebuie să vadă cea mai bună variantă a ta. Nu e loc de compromisuri. Abia spre sfârșitul weekend`ului lucrurile se mai liniştesc pentru tine. Bucură-te cât mai mult de orele de linişte. Ideal ar fi o ieşire în oraş cu un grup restrâns de prieteni sau să-ţi petreci seara acasă, pe canapea, citind o carte.

Balanţă
Ai atenţie la comportamentul şi solicitările persoanei iubite. Ar fi păcat să-ţi pui relaţia în pericol din cauza unor motive minore. Gândeşte-te şi la nevoile celuilalt când organizezi participarea la un eveniment. Ascultă opinia celuilalt şi iartă anumite ieşiri, chiar dacă s-ar putea să te simţi ofensat. Pe partea financiară trebuie să înţelegi că vei avea de câştigat de pe urma efortului depus, chiar dacă eventuala răsplata se mai lasă aşteptată.

Scorpion
Îi ajuţi pe ceilalţi având câteva intervenţii inspirate. Chiar dacă oamenii nu îţi dau întotdeauna dreptate, trebuie să ai încredere în instinctul tău. Vor înţelege că soluţia propusă de tine este cea mai bună. Dacă te enervează că cineva apropiat nu te lasă să îl ajuţi, dă-te la o parte şi lasă-l să-şi vadă de treaba. În final lucrurile se vor lămuri. La final, când vei trage linia, îţi vei da seama că ai avut un weekend productiv și liniștit.

Săgetător
Săgetătorii se luptă cu demonii interiori. Sfatul astrelor este să-ţi menţii psihicul tare. Ca o recompensă pentru victoria ta asupra lucrurilor care vor să te tragă înapoi, vei avea mare succes în dragoste. Dacă intenționezi să dai un refresh în dulapul cu haine, este momentul cel mai bun pentru o sesiune de cumpărături. Serile de weekend pot aduce ieșiri și  conversații cu rezultate neașteptat de plăcute.

Capricorn
Capricornii vor lupta cu un sentiment de gelozie pe care îl au faţă de succesul unei persoane apropiate. Este bine să te bucuri pentru acea persoană şi să fii animat de dorinţa de a realiza acelaşi lucru. Cu cât puteți trece mai repede la fapte, cu atât mai repede veţi reuşi. S-ar putea să existe niște tensiuni care țin de organizare sau să intervină niște responsabilități care să vă amâne un plan, prin urmare mențineți-vă echilibrul și preocupați-vă de priorități. Plimbările în aer liber, când este răcoare, vă dau aripi.

Vărsător
Vărsătorii intră într-un proces de schimbare. Pe toate planurile. Atât în planul personal, cât şi la locul de muncă. Multe lucruri se vor întâmpla simultan, iar asta îţi poate induce o stare de nervozitate, dar trebuie să te repliezi şi să te gândeşti că toate aceste schimbări te îndreaptă spre mai bine, spre o viaţă mai frumoasă. Respiră adâncă şi lasă-te dus de val. Există și o dorință intensă de a vă distra și a trăi clipa la maxim alături de cei apropiați, motiv pentru care e bine să aveți grijă la excese.

Pești
Peştii au tot felul de idei năstruşnice. Nu te opri, indiferent de cât de îndrăzneţe ar părea. Dacă le poți pune în aplicare, ai încredere, te afli pe drumul cel bun pentru avansare. Același lucru se poate aplica și în viața ta personală dacă ești singur. După ce ai lucrat atât de mult în timpul zilei, seara încearcă să te relaxezi cu o carte, o plimbare sau vorbind cu prietenii.