Horoscopul INDIAN arată totul despre tine. Vezi ce zodie esti si ce spune despre personalitatea ta!

28771

Zodiacul indian, una dintre cele mai vechi forme de astrologie, are  36  decade, iar fiecare dintre acestea corespunde semnelor din Zodiacul European. În funcție de data în care te-ai născut, poți găsi corespondentul tău în zodiacul Indian!

Lotus: 1-10 ianuarie

Conform zodiacului indian, Lotusul are prezență de spirit, este independent și de multe ori rebel. Nu suportă să simtă  presiuni asupra sa, chiar dacă acestea pot fi în avantajul lor. Firi introvertite, nativii Lotus evită de multe ori zonele prea aglomerate, preferându-le pe cele liniștite unde se pot reculege și relaxa.

Arcaș: 11-20 ianuarie

Cei care s-au născut sub semnul Arcașului și-au creat propriul lor univers, departe de lumea exterioară.  Ei sunt înzestrați cu înclinații puternice spre filosofie, lumea spirituală și visare.  Preferă liniștea și solitudinea, sunt hipersensibili în aproape toate contextele vieții și pot fi foarte ușor răniți.

Vultur: 21-30 ianuarie    

Vulturul este înzestrat cu calmitate și dă dovadă de multă toleranță față de greșelile celor din jur. Totuși, nu se abține atunci când vine vorba să-i atenționeze pe aceștia cu scopul de a-i corecta. De asemenea, vulturul demonstrează că are o personalitate puternică, fiind foarte cinic în multe situații.

Caleaşcă: 31 ianuarie-9 februarie

Cei care s-a născut sub protecția acestei zodii hinduse sunt persoane agile, energice, vivace. Vor prefera  să experimenteze lucruri noi și să descopere teritorii necunoscute. Nu se vor conforma niciodată rutinei și  se vor afla mereu în căutare de schimbări.

Apă: 10-19 februarie   

Nativul semnului Apă  este extrem de orgolios și va acționa cu încăpățânare pe tot parcursul vieții. Este irascibil în cele mai multe cazuri, iar impulsivitatea îl poate determina să facă alegeri greșite în viață.  Îi place să cheltuie, să-și satisfacă plăceri și nu știe să fie chibzuit cu banii  săi. Detestă  să fie contrazis, iar dacă se întâmplă, reacționează violent.  În pofida firii lor dificile, semnul de Apă este un prieten loial și-și va oferi ajutorul necondiționat celor dragi.

Perlă: 20 februarie-1 martie     

Cei născuți protecția Perlei, sunt persoane sensibile, vulnerabile, care vor avea permanent nevoie de protecție. Se nasc artiști, au o naivitate care le poate crea multe probleme în viață, sunt empatici și foarte ușor de impresionat. Vor acea în jur oameni care vor profita de pe urma naivității lor pentru a-și atinge propriile  scopurile. Din păcate, interesele meschine ale celor din jur le vor aduce multă tristețe și dezamăgiri.

Corabie: 2-10 martie    

Potrivit astrologiei indiene, firea celui care s-a născut sub semnul Corabiei este destul de dificilă. Deși pare o persoană volubilă și sociabilă, prezența oamenilor nu-i place foarte mult. Are un caracter dominator, cu o fire autoritară și greu de stăpânit.   Una dintre particularitățile specifice acestor nativi  este că se lasă dusă de val și-și lasă destinul condus de soartă.

Yoghin: 11-20 martie  

Yoghinul este spiritual, cu înclinații spre ocultism și esența vieții. Lucrurile materiale nu sunt pe placul lor și nu apreciază valorile pecuniare sau imobiliare.  Se naște perfecționist și toată viața sa va încerca să facă lucrurile ca la carte. Simt practic și hotărât.

Toporișcă: 21-31 martie

Semnul Toporișcă este caracterizat prin generozitate excesivă, perseverență. Sunt firi energice, pline de viață, care vor fi dinamice în orice situație. Încrederea în ei înșiși este o calitate înnăscută.  Pe de altă parte, pot deveni intoleranți și rigizi, fără să ia în calcul părerea celor din jur. Foarte iubitori și tandri în relațiile de dragoste.

Cal: 1-10 aprilie   

Semnul Cal se naște pentru a fi un om de lume. Adoră socializarea și detestă solitudinea. Pentru el, orice formă de comunicare, divertisment, grup sau socializare este interesantă, așa că-l putem recunoaște ușor în grupurile mari de oameni. Ține foarte mult la reputația sa și va încerca permanent să nu și-o distrugă.  O prezență frumoasă și specială întotdeauna.

Birjar : 11-20 aprilie   

Semnul Birjarului este dinamic și controversat. Va fi un instigator și de multe ori va da dovadă de nehotărâre în opiniile sale. Nu suportă rutina, se plictisește repede, așa că schimbările vor fi la ordinea zilei pentru acești nativi. Este diplomat în cele mai multe cazuri și poate fi ușor ales într-o poziție de lider. Va face fașă cu brio!

Foc: 21-30 aprilie   

Persoane pasionale, energice și amuzante, cei născuți sub semnul focului vor fi iubiți și admirați în această viață. Din păcate însă, firea lor este nestatornică. Se îndrăgostesc ușor, dar încheie relațiile la fel de ușor.

Sunt firi blânde și tolerante, buni ascultători și sfătuitori.

Capră: 1-10 mai  

Nativii Zodiei Capră sunt înzestrați cu inteligență nativă. Sunt dinamici și vor încerca permanent să rezolve cât mai multe lucruri. Pe ei îi vei găsi aglomerați, cu agenda plină și biroul dezordonat.  Un succes în carieră nu poate fi contestat decât dacă pe parcursul vieții se vor lăsa influențați sau vor deveni persoane viciate. Optimismul caracteristic și simțul umorului îi vor aduce mulți prieteni în jur.

Elefant: 11-20 mai     

Natura i-a înzestrat pe nativii Elefant cu o prezență impunătoare și un spirit domninant. Aparențele sunt însă înșelătoare, ei fiind persoane sensibile, vulnerabile și foarte ușor de rănit. Sunt blânzi, răbdători, calmi și foarte afectuoși.

Fir: 21-31 mai  

Zodia Fir este cea mai practică dintre semnele zodiacului hindus.  Înțelepți și buni organizatori, ei își vor dori permanent ca viața lor să fie ordonată și perfectă. Nu va fi niciodată impulsiv, iar alegerile sale vor fi cele corecte. Familia este pe primul loc și va face orice pentru protecția acesteia.

Pheonix: 1-10 iunie     

Nativul Pheonix se naște pentru a fi corect. Este tradiționalist prin fire și va respecta oamenii și societatea, fără să încalce regulile. Principiile lor morale sunt remarcabile, astfel că te poți baza întotdeauna pe corectitudinea și dedicarea lor.  Buni prieteni și parteneri de viață.

Diamant: 11-20 iunie 

Semnul Diamantului îi definește perfect pe nativii acestei zodii care vor căuta întotdeauna recunoașterea celor din jur. Vor adora să fie în centrul atenției, să primească laude și să fie admirați. Un compliment va face din ei cel mai bun prieten. Din păcate însă, natura l-a înzestrat cu o fire superficială și nestatornică, așa că în multe situații vor da dovadă de nestatornicie și chiar vor dispărea fără un cuvânt.

Vier: 21-30 iunie 

Nativii Vier se nasc cu darul oratoriei. Manevrând atât de ușor vorbele și condeiul, sunt cei care vor putea manipula ușor masele. Stiu sa-si atingă scopurile în viață.

Şarpe: 1-10 iulie    

Sarpele are o fire dificilă, este imprevizibil și deloc modest. Nu poate empatiza ușor, așa că nu va fi neapărat un bun camarad de viață. de multe ori va avea tendința de a deveni viciat de plăcerile vieții și nu va fi cel mai fidel partener în relațiile sentimentale.

Ţestoasa: 11-21 iulie  

Testoasa are o fire rezervată, interiorizată și adoră solitudinea. Va avea rezultate si succes în viață datorită firii sale muncitoare și dedicate.  Preferă locurile calde, confortabile și oamenii plăcuți, cinstiți și minuțioși.

Câine: 22 iulie-1 august  

Nativii Câine sunt familiștii zodiacului hindus. Ei vor oferi protecție celor din jur, sunt fideli și dedicați partenerului de viață/ Rar se va întâmpla să fie captivi ai anturajelor sau distracțiilor. Vor oferi ajutor necondiționat celor care au nevoie și vor da dovadă de mult curaj în situațiile limită.

Vânător: 2-12 august   

Vânătorul are puterea  de a-și asuma riscuri foarte mari, indiferent de situație. Sub aparența  jovialității se ascunde o persoană autoritară căreia îi place să domine și să dea ordine. Va fi mereu în centrul atenției și sufletul petrecerilor.

Urs: 13-23 august

Nativii Urs sunt entuziaste și optimiste. Natura i-a înzestrat cu creativitate, imaginație și o putere ,agică de regenerare. Ei nu se vor lăsa doborâți de viață și nu-i vom vedea niciodată descurajați.  Sunt perfecționiști și vor taxa întotdeauna greșelile.

Fecioară: 24 august-2 septembrie     

Buni observatori, firi analitice și atente la detalii, Fecioarele din zodiacul hindus vor fi și ele critice atât cu ele însele cât și cu cei din jur.  Nu se vor lăsa păcălite de aparențe și vor căuta permanent esența lucrurilor.

Pană3-12 septembrie

Răbdarea și toleranța nu sunt tocmai punctele sale forte. De aceea, interacțiunile cu această zodie pot deveni din ce în ce mai dificile. În general, dă dovadă de multă superficialitate în ceea ce privește relațiile cu cei din jurul ei. Nu este interesată de ce simte cel de lângă ea.

Rândunică: 13-23 septembrie    

Rândunica este o persoană ordonată care nu suportă haosul. Are o viață echilibrată și ordonată supusă regulilor societății. Se simte în largul său doar alături de cei dragi și de prietenii foarte apropiați.

Balanţă: 24 septembrie-3 octombrie   

Chiar  dacă este o fire sociabilă, Balanța are u cerc restrâns de prieteni, dar aleși pe sprânceană. Se va orienta întotdeauna  după propriile principii morale, fără să facă rabat. Este un om onest, cu un comportament demn de a fi luat drept exemplu.

Uliu: 4-13 octombrie

Uliul  poate fi perfid în unele sitații  și va ști  să profite de pe urma celorlalți pentru a-și atinge scopurile. În general, are o vedere de ansamblu asupra vieții sale și are capacitatea de a-și păstra obiectivitatea și spiritul practic.

Maimuţa: 14-23 octombrie  

Această zodie este cea mai independentă  și nu este deloc interesată de părerea pe care o are lumea despre ea. Este răsfățată, rebelă și consideră că cei din jurul ei au datoria să o servească mereu, indiferent de voința lor. Maimuța are impresia că totul i se cuvine.

Delfin: 24 octombrie-2 noiembrie   

Delfinului îi plac aventurile. El nu va rămâne niciodată captiv rutinei. Este capabil de aproape orice compromis pentru a-și atinge țelurile. Istețimea de care dă dovadă îl scoate din orice problemă. În relațiile de dragoste este foarte pasional și  tandru. Bun partener de viață.

Turn: 3-12 noiembrie    

Turnul este statornic în relațiile sale și îi place să le ofere persoanelor aflate la nevoie protecția și sprijinul său. De asemenea, este o companie plăcută și poate fi un bun sfătuitor.

Leu: 13-22 noiembrie    

Umorul și sarcasmul  sunt trăsături care îl caracterizează în mod deosebit pe acest nativ. Leul este înzestrat cu un curaj aparte și va  face față cu brio multor obstacole, reușind să-și atingă scopurile.

Pustnic: 23 noiembrie-2 decembrie   

Pustnicul are o evoluție spirituală foarte bine conturată. Este dornic de cunoaștere și se axează mai mult pe viața profesională, fiind puțin preocupat de gândul de a-și forma o familie. Pe plan amoros, relațiile nu sunt chiar atât de dificile cum s-ar crede, dacă întâlnește o persoană potrivită și asemănătoare lui.

Scoica: 3-12 decembrie   

Scoica are abilități de consiliere, îndeplinind cu succes rolul de psiholog pentru prietenii săi. Oferă sfaturi bune în cele mai multe situații, de aceea mulți apelează la nativii acestei zodii atunci când se află în situații grele și au nevoie de o rezolvare.

Metal: 13-21 decembrie    

Nativul Metal este foarte calculat și ia întotdeauna decizii raționale gândindu-se mereu la consecințe. Totuși, concentrându-se prea mult pe acest aspect, Metalul rămâne captiv gândurilor și analizei și  nu se poate bucura pe deplin de prezent.

Funie: 22-31 decembrie    

Funia este puternică și statornică, și găsește soluții chiar și la cele mai dificile probleme. Cei născuți în această zodie sunt persoane determinate, care-și stabilesc scopurile și acționează pentru a le îndeplini.