Horoscopul verii 2021

567

Multă dragoste, multă afecțiune și multe împliniri ne sunt sortite vara aceasta, iar astrele ne oferă șansa de a ne bucura de ele, chiar dacă mai facem și alegeri greșite. Nu vom trece prin schimbări profunde, dar vom reuși să ne modelăm treptat viața astfel încât să fim mai fericite!

Va fi vara împlinirilor şi a momentelor fericite în familie pentru majoritatea zodiilor. Dar cele mai norocoase vor fi semnele de Aer (Gemeni, Balanță, Vărsător ) şi de Foc (Berbec, Leu, Săgetător). Nativele cu semn de Apă (Rac, Scorpion, Pești) vor avea o vară mai puţin strălucitoare decât cea de anul trecut, dar în iulie se vor bucura să scape de poveri care le apasă sufletul. Iunie vine cu promisiuni şi şanse concrete pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, mai ales pentru zodiile de Foc. August va fi luna dedicată familiei, iar multe dintre nativele născute în zodii de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) vor deveni mame. Tot august va fi luna în care ne putem îndrepta greşelile şi ne putem împăca cu oameni pe care i-am rănit.

Berbec

Vei avea o vară plină de surprize, dar vestea bună este că cele mai multe dintre ele vor fi fericite și vor deschide în calea ta noi perspective. Gândeşte-te bine la dorinţele neîmplinite de până acum şi încearcă să le transformi în realitate. În vara aceasta, prietenii sau familia vor fi alături de tine şi te vor ajuta să reuşeşti. Îndeosebi, luna iulie va fi perioada cea mai frumoasă și cea mai fericită, cu multe împliniri și bucurii. În iunie, câtă vreme Marte este retrograd, nu va fi simplu să rezolvi problemele de cuplu, iar programul de muncă va rămâne încărcat. Dar astrele te ajută în iulie să alungi toate problemele din dragoste și să te bucuri de o vacanță liniștită. Dacă eşti în căutarea unui nou partener, cea mai bună perioadă este cuprinsă între 10 şi 17 iulie. În august, pregătește-te pentru schimbări și îmbunătățește-ți viața!

Taur 

Puține evenimente astrale majore vor influența zodia ta, ceea ce înseamnă că vei beneficia de o vară liniștită și senină, cu foarte puține schimbări și evenimente nedorite. Vestea bună este că astrele vor colabora pentru a te ajuta să îți pui în aplicare toate planurile, așa cum le-ai gândit. Nu te lăsa descurajată de micile probleme cotidiene care apar din când în când și nici de bugetul modest. Fă haz de necaz și păstrează-ţi speranţa pentru că Jupiter din Casa profesiei îţi oferă şanse noi să îţi lărgeşti domeniul de lucru sau să prinzi o promovare. Poți descoperi metode noi să îţi înmulţeşti banii sau, măcar, să câştigi un pic mai mult. Ar fi bine să laşi deoparte proverbiala ta teamă de nou şi să rişti căutând un alt loc de muncă. August va fi o lună frumoasă, cu un concediu reușit și cu relaxare.

Gemeni 

Vara începe pentru zodia ta sub semnul Lunii noi și te anunță că trebuie să te confrunţi cu experienţe deosebite și evenimente care îți vor marca viitorul. Va trebui să găseşti echilibrul perfect între stabilitate şi schimbare, mai ales pe plan emoţional. Nu trebuie să te temi să rupi legătura cu anumite persoane din trecut, dar păşeşte cu precauţie într-o nouă relaţie. Perioada 12 – 30 iunie va fi cea mai frumoasă din toată vara. Vei avea atunci şanse foarte mari să îţi vezi visele devenind realitate, mai ales cele la care ai sperat în ultimii doi ani. Ai grijă doar să păstrezi banii potriviți pentru proiectele, deoarece câștigurile de la începutul verii se pot risipi ușor pe vacanțe și călătorii. Dacă îţi doreşti o slujbă nouă, apare o şansă bună în preajma zilei de 18 august, când eclipsa de Lună plină din Vărsător poate aduce schimbări mari în viața ta.

Rac

Jupiter te ajută să începi primele săptămâni de vară cu mult optimism. Vei fi plină de energie şi vei reuşi să te ocupi de tot felul de lucruri prin casă, să renovezi și să îți îmbunătățești condițiile de trai. Pe de altă parte, îți vei face și planuri noi, care nu au nimic în comun cu preocupările tale zilnice. Nu va fi imposibil să îţi împlineşti visele, dacă strângi cât mai mulţi bani în lunile iunie și iulie. Singura perioadă critică din vară ar putea fi luna iulie când, din cauza temperaturilor ridicate, este posibil să apară probleme medicale. În luna august, eclipsa de Lună plină din data de 18 te ajută să iei o decizie legată de partenerul de viaţă și să întâmpini mai uşor o posibilă schimbare în carieră. Tot eclipsa te poate ajuta să scapi de un obicei sau de o situaţie care te împiedică să progresezi, iar Uranus favorizează găsirea unui loc de muncă spre sfârşitul lunii.

Leu

Vara aceasta, două dintre cele mai importante astre ale zodiacului, Mercur și Venus, se intersectează în zodia ta, la mijlocul lunii iulie. Dacă, în luna iunie, nu vei avea parte de evenimente deosebite, din iulie poți fi sigură că viața ta va fi altfel. Cele două astre vor accentua atât relația de iubire și căsnicia, cât și relaţiile de muncă, prieteniile care te pot ajuta să faci un pas înainte și să găseşti un salariu mai bun. În prima lună de vară, dacă viața de cuplu este mai puțin stabilă, vei simți nevoia să schimbi anumite obiceiuri de familie. De la jumătatea lunii iulie, tu și partenerul tău vă veți înțelege tot mai bine și veți colabora să realizați ceva deosebit. În ceea ce privește banii, luna august va fi luna cheltuielilor şi a vacanțelor. Se pare că bugetul tău se va echilibra abia la mijlocul toamnei.

Fecioară

Lunile de vară aduc prosperitate, șanse și noutăți în viața ta. Cele mai importante decizii pe care le vei lua te vor ajuta să scapi de probleme vechi și să ștergi cu buretele eșecurile. Vei trece uneori prin situaţii limită, te vei afla adesea la răscruce de drumuri şi multe persoane vor fi afectate de hotărârile tale. Dar vei aduce multă bucurie în viața celor din jur pentru că vei reuși să împlinești dorințele celor dragi și să le deschizi ochii în privința greșelilor. Iunie este luna cea mai importantă din punct de vedere al deciziilor și îţi vei defini mai bine scopurile. Iulie este luna în care trebuie să aduni bani și să îți restabilești prioritățile, pentru că vor apărea anumite schimbări. Dar, în august, începe cu adevărat perioada frumoasă a verii, cu reușite, victorii și împliniri. Venus te ajută să pui pe roate câteva proiecte importante și profitabile.

Balanță 

Timpul trece cu viteza luminii în primele săptămâni de vară. Abia ai timp să te gândeşti la tine, ai mult de lucru, dar te ambiționezi să rezolvi totul fără să ceri sprijinul nimănui. Te implici în proiecte mai dificile și va fi o adevărată experiență pentru tine să le duci la capăt. Unele lucruri rămân neterminate, dar cele mai importante probleme pot fi rezolvate fără costuri suplimentare. Pui la cale câteva planuri noi împreună cu familia și încerci să schimbi lucrurile sau obiceiurile vechi, care nu vă aduc niciun folos. Dorinţa ta de schimbare este tot mai puternică şi se va simți și la locul de muncă, unde vei reanaliza priorităţile. Cu toate acestea, trebuie să găseşti o formulă de compromis și să te achiți de obligaţiile pe care ţi le-ai asumat deja. Venus îți poate oferi o șansă să avansezi, în luna iulie. Iar, în august, Saturn te îndeamnă să pui capăt cât mai repede unei relaţii care te necăjeşte.

Scorpion 

Zilele de vară sunt cele mai frumoase pentru zodia ta, iubitoare de căldură și de călătorii. Vei avea parte de o vacanță minunată și de relaxare, dar, pentru a pleca de acasă fără griji, ai multe de rezolvat în luna iunie. Marte, astrul guvernator al zodiei tale, este încă retrograd, la început de vară, și complică situațiile mai dificile de la serviciu, dar și relațiile importante din viața ta. Din iulie, când își încheie retrogradarea, tot el te va ajuta să rezolvi problemele sentimentale din trecut şi să îţi vindeci rănile. Oricât de grav au greşit unele persoane apropiate, poate chiar din familie, ar fi bine să cauţi o cale de a le ierta. Iulie va fi cea mai potrivită lună pentru concediu și perioada în care vei beneficia de schimbări benefice, iar august trebuie să fie o perioadă de acumulare și stabilitate financiară.

Săgetător

Este timpul să redescoperi lucrurile frumoase din relația de cuplu, să retrăiești pasiunea de la început și să planifici vacanțe în locuri inedite. Vara aceasta îți poate împlini multe dorințe, dacă ai răbdare și îți convingi partenerul să fie de acord cu toate propunerile tale. Indiferent cum și cât muncești, vei avea timp și pentru tine și pentru planurile tale personale. În mod deosebit, în luna iunie, vei reuși să finalizezi un proiect care aduce multă bucurie în familie. În luna iulie, urmăreşti câteva scopuri clare, mici pentru alţii, dar foarte importante pentru tine. Chiar dacă ceilalți nu te sprijină, Jupiter veghează şi te va ajuta să îţi vezi visele cu ochii, mai ales în perioada 13 – 24 iulie. Din august, când Saturn își încheie perioada retrogradă, poți visa și la proiectele mari, care costă mult și presupun un efort susținut. Multe obstacole dificile vor fi trecute mai ușor.

Capricorn 

Vara aceasta îţi va aduce zile mai liniştite şi afecţiune din partea celor apropiaţi. Jupiter, planeta progresului, te îndeamnă pe o nouă direcţie, iar Saturn îți face calea mai ușoară. Orice alegere vei face, va fi spre binele tău. Este timpul să te bucuri de stabilitate, să faci planuri solide pentru viitor sau să te căsătoreşti, dacă ești singură și ești dispusă să îți întemeiezi o familie. Chiar de la începutul lunii iunie vei remarca o îmbunătăţire a câştigurilor și vei avea satisfacţii deosebite la serviciu, unde vei reuși să fii cu un pas înaintea celorlalți. La jumătatea lui iulie, Luna plină marchează finalul unei perioade tensionate, cu multă muncă, și totodată începutul unei perioade mai relaxate, în care vei beneficia de concediu și de odihnă. În luna august, Vei fi fericită în dragoste şi te vei bucura şi de o perioadă lipsită de probleme financiare.

Vărsător 

Va fi o vară lipsită de surprize neplăcute și de evenimente ieșite din comun, vei avea parte de multe zile senine și de armonie în familie. Iar Saturn și Jupiter îți vor oferi o conjunctură astrală benefică și vei descoperi că viața este plină de posibilități! În luna iunie, fii atentă la toate șansele profesionale care apar în domeniul tău. Poți avea ocazia să preiei conducerea unui proiect sau a unei echipe de oameni. La început, situația va evolua destul de lent, dar totul se va schimba în august, când lucrurile se precipită și apar și câștigurile așteptate. În ceea ce privește viața personală, vei avea parte de împliniri în dragoste. Chiar dacă sunteţi la început, veţi reuşi să vă cunoaşteţi mai bine şi să deveniţi prieteni. Dacă aveți o relație de lungă durată, iubirea voastră poate fi pusă la încercare, în august, dar veţi reuşi să treceţi peste obstacole și să căpătați mai multă încredere în voi doi.

Pești 

Simbolul zodiei tale sunt doi peşti care înoată în direcţii opuse, dar rămân împreună, legaţi de un fir nevăzut. Aceste două forţe opuse te vor pune la încercare pe tot parcursul verii, mai ales că patronul zodiei tale, puternicul Neptun, va fi din nou în mișcare retrogradă. Această etapă din tranzitul neptunian se va încheia la jumătatea lunii noiembrie, iar, până atunci, vei descoperi multe lucruri simple care te pot face mai fericită. Neptun retrograd își asumă misiunea de a aduce mai multă liniște în viața ta și te îndeamnă, pentru o vreme, să lași deoparte marile ambiții, să te ocupi de tine și de familie. Vara aceasta este perioada în care trebuie să consolidezi relațiile frumoase pe care riști să le pierzi, iar eclipsa de Lună din august este un moment prielnic să câștigi încrederea celor dragi.