Top TREI zodii care mint

579

Fie că au un scop bine stabilit, ori pur şi simplu vor să pară mai interesanţi, aceşti nativi inventează şi inventează şi inventează, până în momentul în care nici ei nu mai ştiu ce este adevărat şi ce nu

Vor să iasă în evidenţă sau vor să rămână misterioşi, cert este că uneori e bine să stai departe de ei. Sunt nativii care îţi pot crea probleme cu uşurinţă.

Berbec
Nativii Berbec nu se pot abţine. Înfloresc orice poveste doar de dragul de a părea mai interesanţi şi de a-i face pe ceilalţi să le acorde atenţie. Nu au scopuri viclene şi nu încearcă să facă rău nimănui, pur şi simplu le e uşor să inventeze tot felul de poveşti. Unii ar spune că au o imaginaţie prea bogată şi poate chiar aşa e. De reţinut însă este faptul că Berbecii nu pot fi mereu de încredere, mai ales când declară că sunt capabili ori că au experienţă în alte domenii. Dacă nu vă asiguraţi că ceea ce spun este chiar adevărat s-ar putea să vă înşelaţi amarnic în privinţa lor.

Rac
Racii pot fi adevărate scorpii atunci când îşi doresc neapărat să obţină ceva. Se folosesc în general de toate armele pe care le au, iar pentru că sunt extrem de talentaţi la a inventa şi a fabula, să nu vă mire că orice scot pe gură este un fals. Minciuna e la ordinea zilei, cel mai probabil s-au obişnuit deja să se comporte asemenea, motiv pentru care uneori nici nu-şi dau seama. Astrologii vă îndeamnă totuşi să staţi departe de aceşti nativi, în dragoste tind să devină toxici, iar în afaceri fac orice e necesar pentru succes.

Capricorn
Cei aflaţi sub acest semn zodiacal mint de obicei pentru a se proteja de cei din jur. Cum mai exact? Ei bine Capricornii preferă să îşi ascundă sentimentele, motiv pentru care, atunci când sunt întrebaţi direct ori puşi în faţa faptului împlinit, preferă să fabuleze, să inventeze pentru a evita răspunsul real, sincer. Mint în legătură cu viaţa lor, cu munca lor, totul pentru a-şi păstra acel mister şi pentru a oferi o doză de curiozitate. Uşor bizari, într-adevăr, dar în mintea lor totul are sens.