Horoscop zilnic – VINERI, 25 IUNIE. Planuri de vacanţă şi surprize nebănuite!

480

Berbec
Berbecii sunt nevoiţi să îşi asume responsabilitatea asupra faptelor lor. La serviciu sau în familie trebuie să aveţi grijă ce spuneţi sau ce faceţi, pentru că orice supărare pe care o veţi provoca celor din jur vă va afecta relaţia cu aceştia în viitor. Cel mai bine ar fi să vă comportaţi cu mult tact, înţelegere şi răbdare şi să lăsaţi la o parte gândurile invidioase ori prejudecăţile.

Taur
Taurii au noroc în afaceri astăzi. S-ar putea să vi se ofere o ofertă interesantă de la serviciu ori din partea unui prieten mai vechi. Gândiţi-vă bine. Dacă vă poate asigura succesul în viitor, atunci nu ar trebui să refuzaţi oferta. Este posibil să aveţi parte de o surpriză şi în dragoste.

Gemeni
Afacerile necesită riscuri şi investiţii, iar Gemenii ştiu foarte bine acest lucru. Dacă aţi economisit ceva bani în ultima vreme, aveţi grijă în cazul în care vreţi să îi investiţi într-o afacere. Analizaţi-vă opţiunile, şansele de reuşită şi nu vă avântaţi în proiecte care nu au stabilitate. Înd ragoste asiguraţi-vă că vă răsfăţaţi partenerul îndeajuns de mult şi nu uitaţi să îi acordaţi timp. Până la urmă afacerile trebuie să dispară atunci când ajungeţi acasă.

Rac
Racii profită de puţin timp liber şi isi fac planuri. Vine weekendul, aveţi ocazia să vă faceţi câteva planuri pentru o escapadă la munte cu persoana iubită. Discutaţi cu partenerul/a şi hotărâţi-vă asupra unei destinaţii. Nu luaţi deciziile singuri, altfel s-ar putea să nu vă bucuraţi prea mult la final.

Leu
Leii îşi petrec ziua de vineri fără vreun rezultat notabil. Este posibil ca lenea şi apatia să fie motivele care te fac inactiv astăzi. Poate că cauza acestei apatii energia ta este la cote minime. Ai grijă de tine şi nu te suprasolicita. Mai ales la locul de muncă. Seara, vei fi nevoit să suporţi prezenţa unei persoane cu care ai avut conflicte în ultima perioadă. Nu o lăsa să îţi strice niciun un moment al serii. Dacă ai tact, totul va ieşi mai bine decât ţi-ai fi putut imagina.

Fecioară
Fecioarele nu trebuie să se ferească de micile momente controversate care apar în cursul zilei. Adevărul se naște din discuții aprinse. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care discută despre întemeierea unei familii sau mărirea acesteia. Este posibil să fii nevoit să îţi schimbi locuinţa şi să te gândeşti la o schimbare profesională. A doua jumătate a zilei promite să fie destul de armonioasă. Seara te vei relaxa la un spa sau la o sesiune de masaj.

Balanţă
Balanţele pot fi ușor de plictisit. S-ar putea să petreci multe ore în compania unor persoane extrem de plictisitoare, cu care nu ai prea multe de discutat. Restul zilei de vineri promite să fie pozitiv. Sunt posibile invitații de a vizita persoane care, în trecut, nu erau foarte prietenoase. Ai însă puterea de a alege singur cum să-ţi petreci seara de vineri. Ai putea, de exemplu, să o petreci în intimitate, alături de persoana iubită.

Scorpion
Scorpionii vor începe astăzi să facă schimbări importante în viaţa lor. Sfatul astrelor este să nu te aventurezi prea mult în necunoscut. N-ar trebui să îţi dai demisia din funcţia pe care o deţii, dacă nu ţi-ai găsit o altă alternativă. Vineri nu este o zi bună pentru afaceri. Înainte de a aplica pentru un nou împrumut la bancă, gândeşte-te de unde vei avea bani să-l înapoiezi.

Săgetător
Azi rişti să te laşi condus de cineva şi s-ar putea ca rezultatul acestui fel de colaborare să nu fie cel dorit. Fie te vei simţi rănit în orgoliu, fie vei avea cheltuieli foarte mari. Evită călătoriile lungi, jocurile de noroc şi alcoolul. Cel mai bine fă să treacă acestă zi cât mai calm cu putinţă. Dacă eşti iubitor de sporturi extreme, uită de ele astăzi.

Capricorn
E posibil ca azi să pui prea multă presiune în situaţii în care se recomandă să fii răbdător şi înţelegător. Dacă nu ai grijă, asta va avea rezultate negative. Multe chestiuni legate de rutina zilnică vor depinde doar de tine. Ai face bine să faci puţină curăţenie în viaţa intimă.

Vărsător
Vei avea un motiv de mândrie astăzi şi farmecul tău personal va fi la cote ridicate. Aşa că poţi începe o nouă poveste de dragoste, sau te poţi adresa unui public numeros într-o chestiune care să-ţi aducă profit. Poţi să îţi foloseşti carisma şi pentru a-i ajuta pe cei dragi să îşi ridice moralul.

Pești
Azi eşti mai decis ca niciodată să lupţi pentru locul tău sub soare. Mai ales după ce vei descoperi că odată lupta începută, vei găsi aliaţii potriviţi. Ignoră părerea celor care te vor invidia. Seara e posibil să te surprindă un telefon de la o persoană de sex opus abia despărţită, sau apariţia cuiva care dispăruse de ceva vreme.