HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 5 IANUARIE 2019. LEII AU PROBLEME DE SĂNĂTATE

Horoscop zilnic Berbec – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Berbec se confruntă cu blocaje, nemulțumiri și constrângeri la locul de muncă. În unele cazuri, imaginea nativilor poate fi ușor șifonată, iar în alte cazuri nu-și vor putea manifesta autoritatea, funcția și pot simți că stagnează. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec îi sfătuiește să apeleze la diplomație și să aibă grijă la rivalitatea pe care cei din jur o pot manifesta față de ei și care le poate aduce neplăceri, îi poate pune într-o lumină proastă.

Horoscop zilnic Taur – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Taur își pun pe hârtie ceea ce au realizat și ceea ce-și doresc să obțină în viitor. Nativii se vor despărți cu zâmbetul pe buze de idei, concepții și gânduri care simt că nu-i mai reprezintă, iar cu această curățenie generală pe care doresc să o facă la nivel psihic și emoțional vor îndepărta și oameni din viața lor. Horoscopul de azi pentru zodia Taur îi susține în acest context și le cere să se orienteze mai mult către zona profesională, capitol la care pot aduce îmbunătățiri în perioada imediat următoare.

Horoscop zilnic Gemeni – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Gemeni au parte de situații stresante legate de zona financiară. Poate fi vorba de o plată întârziată sau care nu corespunde cu munca depusă, iar în alte cazuri le va fi aproape imposibil să înțeleagă înverșunarea unor persoane de a le pune piedici în obținerea unei sume de bani. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le cere să-și facă o strategie pe termen lung în ceea ce privește bugetul, mai ales dacă este vorba de venituri pe care trebuie să le împartă cu alții.

Horoscop zilnic Rac – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Rac vor dialoga cu greu cu persoana iubită sau partenerii de afaceri. Nu vor reuși să concretizeze nimic din ceea ce și-au propus în acest sens și este foarte posibil ca unele relații să se strice din cauza dialogului neconvențional, nenatural și dificil pe care-l vor avea. Nu este momentul să facă pași către împăcare. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le cere să-și mențină o atitudine distantă față de tot ceea ce le poate afecta starea emoțională.

Horoscop zilnic Leu – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Leu ar putea avea parte de evenimente menite să le atace puterea de decizie, și să le restrângă autoritatea. Nativii se vor trezi că nu mai au public care să-i asculte sau că vor fi criticați de persoane care altă dată le-au oferit sprijin și i-au încurajat. Horoscopul de azi pentru zodia Leu îi atenționează în continuare asupra problemelor de sănătate care pot apărea și care vor impacta în mod deosebit sistemul osos, articular și muscular.

Horoscop zilnic Fecioară – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Fecioară sunt incapabili să accepte niște răspunsuri care vin din partea partenerului de cuplu (posibil copiilor, dacă este cazul). Nativii vor avea o atitudine reticentă, critică și anumite principii de viață personale pot intra în conflict cu scopurile sau dorințele persoanei iubite. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară îi atenționează asupra posibilității de a da ultimatumuri în relația de dragoste. Vor funcționa pe premisa totul sau nimic.

Horoscop zilnic Balanță – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Balanță ar trebui să ia o decizie în plan familial sau domestic, însă nativii nu vor avea capacitatea necesară de a face compromisuri și de a cădea la un acord comun cu membrii familiei. Contextul va fi cu atât mai complicat cu cât este vorba de diferențe mari de vârstă, de generații diferite, părinte-copil. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le cere să nu devină autoritari fără motiv și să asculte și părerea celor din jur.

Horoscop zilnic Scorpion – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Scorpion se simt singuri, triști, neînțeleși și abandonați, iar contextul se conturează cu atât mai mult în viața nativilor care nu au o relație sau care trăiesc o poveste de dragoste la limite, care nu respectă normele de conduită. Dezamăgirile legate de partener tind să se accentueze, iar horoscopul de azi pentru zodia Scorpion îi sfătuiește să amâne discuțiile pe această temă până ce contextul astrologic va fi favorabil dialogului.

Horoscop zilnic Săgetător – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Săgetător îți fac griji majore legate de situația financiară. Nativii vor întâmpina o serie de obstacole în recuperarea unei sume de bani care li se cuvine, posibil un împrumut întârzie să fie recuperat. Problema se ridică în contextul acelora dintre ei care au de făcut plăți urgente care nu prea suportaă amânare. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător îi atenționează asupra unor planuri care pot fi anulate sau, în cel mai fericit caz, amânate.

Horoscop zilnic Capricorn – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Capricorn vor fi mai determinați ca niciodată să încheie niște capitole din viața lor care nu mai corespund cu ceea ce-și doresc de la viitor, în special fiind vizată zona sentimentală. Nativii au parte de protecție astrală și determinare să facă acest pas și în prea puține cazuri, în funcție de harta natală a fiecăruia, vor avea păreri de rău sau remușcări. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn îi sfătuiește să fie stăpâni pe ei și să dea dovadă de curaj în luarea deciziilor radicale.

Horoscop zilnic Vărsător – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Vărsător sunt sfătuiți să acorde mai multă atenție sănătății, contextul nefiindu-le favorabil nici astăzi. Afecțiuni mai vechi se pot reactiva și, în funcție de vârstă sau de tabloul clinic al fiecărui nativ, pot fi mai acute sau mai lejere. În această privință, Vărsătorii sunt sfătuiți să ia atitudine și să nu lase lucrurile să degenereze. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător îi atenționează asupra unor persoane din trecut, evenimente, situații, amintiri care se pot reîntoarce în viața lor pentru a fi rezolvate.

Horoscop zilnic Pești – Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2019
Cei născuți în zodia Pești pot fi martorii unor dezvăluiri neplăcute despre prieteni, dezvăluiri de natură să-i lovească emoțional, să-i tulbure și să-i dezamăgească. Nativii pot afla că unele sfaturi primite au avut alt scop decât să-i ajute, iar impactul va fi unul răsunător. Horoscopul de azi pentru zodia Pești îi atenționează asupra unor secrete care pot ieși la iveală inclusiv în zona sentimentală.