Ce iti rezervă astrele in aceasta vara?

Berbec. Puteţi rezolva o problemă patrimonială mai veche mai ales dacă e vorba de un imobil pe care l-aţi moştenit sau de o casă în care vreţi să vă mutaţi cu partenerul. O lună sentimentală specială va fi luna iulie.

Taur. Veţi putea câştiga un proces sau vă puteţi trezi cu schimbări importante în familie. Cineva drag vă anunţă că aşteaptă un copil sau dvs. puteţi să deveniţi părinţi. O perioadă foarte bună sentimentală va fi 27 iulie – 15 august.

Gemeni. Financiar vă merge foarte bine toată vara, iar proiectele profesionale au tot felul de sprijin din partea unor vechi colaboratori. În ceea ce priveşte relaţia sentimentală s-ar putea chiar să vă gândiţi la căsătorie după data de 15 august.

Rac. Pentru dvs. vine o vară interesantă, o vară plină de succes, dar există şi o problemă legată de relaţia cu copiii. S-ar putea ca profesorul zodiacului, aşa cum e numită planeta Saturn, să vină cu lecţii de viaţă şi într-un fel sau altul să vă regândiţi relaţia cu copiii. S-ar putea să fiţi nevoiţi să le daţi mai multă atenţie.

Leu. Luna iulie va fi foarte bună din punct de vedere sentimental, iar luna august vine cu noi proiecte şi noi afaceri. Şi financiar, în special după 24 august, va merge foarte bine.

Fecioară. Pentru dvs. se poate spune că prietenii pot deveni parteneri de afaceri, iar colegii pot să devină parteneri de viaţă dacă sunteţi singuri. Dacă aveţi o căsnicie foarte bună puteţi să vă gândiţi la o afacere de familie.

Balanţă. Nu uitaţi ca vacanţa de vară să o amânaţi spre toamnă că acum e bine să profitaţi de tot felul de oportunităţi pe care astrele vi le aduc pentru că vine o vară fierbinte din punct de vedere profesional. Dacă sunteţi singur s-ar putea să vă îndrăgostiţi la prima vedere.

Scorpion. Astrele scriu la dvs. călătorii departe de locurile în care v-aţi născut, departe de ţară sau puteţi să vă mutaţi sau aţi putea să primiţi o bursă interesantă. Pentru profesie, jumătatea lunii iulie şi 15 august reprezintă momente foarte clare pentru schimbări extraordinare, oportunităţi care nu ar trebui ratate.

Săgetător. Pentru dvs. scrie în stele să vă aşteptaţi la o sarcină neprogramată sau puteţi să vă gândiţi să concepeţi un copil, sau puteţi să vă găsiţi un partener care să fie ca un talisman. Profesional puteţi să rezolvaţi o problemă din trecut.

Capricorn. Pentru dvs. luna iulie vine cu iubiri, şanse de a vă întâlni sufletul pereche sau de a vă împăca cu un fost partener. Spre sfârşitul lunii august aveţi şanse extraordinare profesionale.

Vărsător. În iulie, vă puteţi aştepta la un nou loc de muncă sau un proiect de care va trebui să vă ocupaţi personal. Din punct de vedere sentimental vă aşteaptă o supriză, o relaţie la care nu vă aşteptaţi. Dacă aveţi pe cineva vă puteţi gândi la un copil sau vă puteţi muta în altă localitate.

Pesti. Şi pentru dvs. vine o perioadă bună din punct de vedere sentimental. Cea mai bună lună este iulie şi până spre sfârşitul lunii august. Ar trebui să ţineţi cont că iubirea adevărată vine de departe pentru dvs.